2013: filme de acţiune
de Ştefan Dobroiu în 11 Feb 2013
Urmăriri, schimburi de focuri şi lupte corp la corp
Îţi povesteam ieri despre Jack Ryan, noul film inspirat de personajul lui Tom Clancy, aşteptat pe marile ecrane în decembrie (detalii AICI). Astăzi îţi trecem în revistă cele mai interesante titluri de acţiune din 2013, mai ales că săptămâna aceasta se dezlănţuie pe ecrane noul Die Hard.
Sunt mai bine de 17 ani de la seara când îl vedeam pentru prima oară pe micul ecran pe Bruce Willis în rolul lui John McClane. De vinerea asta ne reîntâlnim cu fostul poliţist atât de priceput se dejoace planuri criminale. Îl vom însoţi în aventura sa moscovită, în care face echipă cu fiul său Jack (Jai Courtney), deschizând drumul unor sequeluri cu acesta drept protagonist. Cinemagia o să vadă filmul miercuri şi o să-ţi spună dacă merită să veziDie Hard 5 în formatul IMAX.
Jason Statham se dezlănţuie în Parker, aşteptat pe 1 martie, iar Dwayne Johnson va aştepta luna aprilie pentru a dovedi încă o dată că a devenit unul dintre cele mai mari nume ale genului action: în Snitch el se infiltrează în banda unui traficant de droguri, riscându-şi viaţa pentru a obţine informaţii în stare să-l arunce pe gangster după gratii.
Încă ne întrebăm de ce a fost nevoie de un sequel la G.I. Joe, dar combinaţia Dwayne Johnson şi Bruce Willis par a sugera că G.I. Joe: Represalii ar putea să ne atragă atenţia la sfârşitul lui martie. Filmul a fost convertit 3D şi, având în vedere că studiourile au amânat premiera cu nouă luni pentru conversie, sperăm că au făcut-o ca lumea. Bruce Willis îl interpretează pe Joe Colton, cel care a pus bazele primei echipe G.I. Joe, iar miza este de această dată colosală: organizaţia Cobra controlează principalii lideri ai lumii, iar eroii trebuie să facă tot ce e nevoie pentru a salva democraţia.
Ultimii cinci ani ne-au făcut să credem că Gerard Butler este o adevărată piază rea pentru un film, dar oare se vor schimba lucrurile cu Olympus Has Fallen? Trailerul ni se pare promiţător, iar subiectul, care se învârte în jurul faptului că preşedintele SUA (Aaron Eckhart) este luat ostatic în Casa Albă, poate fi dezvoltat în multiple direcţii captivante. Cade pe umerii unui fost agent secret (Butler) să rezolve această criză. Interesant este că în iulie ne loveşte un film cu subiect asemănător: White House Down, regizat de germanul Roland Emmerich, are în vizor tot un agent secret (Channing Tatum) cu o misiune asemănătoare, salvarea preşedintelui american (Jamie Foxx) de la atacul unui grup terorist ce ia cu asalt Casa Albă.
O să-l revedem pe Bruce Willis în Red 2, iar cu Mark Wahlberg, de văzut de weekendul trecut în Broken City, ne reîntâlnim în 2 Guns, în care face echipă cu Denzel Washington. Cei doi sunt doi agenţi care pică, nu se ştie cu ce consecinţe, într-o capcană întinsă de mafie. Dacă e să ne uităm la cifrele din trecut, sunt toate şansele ca şi Fast & Furious 6 să se bucure din succes. Iar avem de-a face cu Dwayne Johnson, dar şi cu un Vin Diesel în plină formă. Plus Michelle Rodriguez, înviată din morţi şi imposibil de ignorat.
Rodriguez îşi reia rolul şi în Machete Kill, continuarea lui Machete, care îngrămădeşte pe generic nume ca Mel Gibson, Charlie Sheen, Antonio Banderas, Lady Gaga, Jessica Alba, Sofia Vergara şi, pentru publicul mai fraged, Vanessa Hudgens. Cu asemenea distribuţie nici nu ne mai interesează ce face Machete, interpretat de acelaşi Danny Trejo.
Sunt mai bine de 17 ani de la seara când îl vedeam pentru prima oară pe micul ecran pe Bruce Willis în rolul lui John McClane. De vinerea asta ne reîntâlnim cu fostul poliţist atât de priceput se dejoace planuri criminale. Îl vom însoţi în aventura sa moscovită, în care face echipă cu fiul său Jack (Jai Courtney), deschizând drumul unor sequeluri cu acesta drept protagonist. Cinemagia o să vadă filmul miercuri şi o să-ţi spună dacă merită să veziDie Hard 5 în formatul IMAX.
Jason Statham se dezlănţuie în Parker, aşteptat pe 1 martie, iar Dwayne Johnson va aştepta luna aprilie pentru a dovedi încă o dată că a devenit unul dintre cele mai mari nume ale genului action: în Snitch el se infiltrează în banda unui traficant de droguri, riscându-şi viaţa pentru a obţine informaţii în stare să-l arunce pe gangster după gratii.
Încă ne întrebăm de ce a fost nevoie de un sequel la G.I. Joe, dar combinaţia Dwayne Johnson şi Bruce Willis par a sugera că G.I. Joe: Represalii ar putea să ne atragă atenţia la sfârşitul lui martie. Filmul a fost convertit 3D şi, având în vedere că studiourile au amânat premiera cu nouă luni pentru conversie, sperăm că au făcut-o ca lumea. Bruce Willis îl interpretează pe Joe Colton, cel care a pus bazele primei echipe G.I. Joe, iar miza este de această dată colosală: organizaţia Cobra controlează principalii lideri ai lumii, iar eroii trebuie să facă tot ce e nevoie pentru a salva democraţia.
Ultimii cinci ani ne-au făcut să credem că Gerard Butler este o adevărată piază rea pentru un film, dar oare se vor schimba lucrurile cu Olympus Has Fallen? Trailerul ni se pare promiţător, iar subiectul, care se învârte în jurul faptului că preşedintele SUA (Aaron Eckhart) este luat ostatic în Casa Albă, poate fi dezvoltat în multiple direcţii captivante. Cade pe umerii unui fost agent secret (Butler) să rezolve această criză. Interesant este că în iulie ne loveşte un film cu subiect asemănător: White House Down, regizat de germanul Roland Emmerich, are în vizor tot un agent secret (Channing Tatum) cu o misiune asemănătoare, salvarea preşedintelui american (Jamie Foxx) de la atacul unui grup terorist ce ia cu asalt Casa Albă.
O să-l revedem pe Bruce Willis în Red 2, iar cu Mark Wahlberg, de văzut de weekendul trecut în Broken City, ne reîntâlnim în 2 Guns, în care face echipă cu Denzel Washington. Cei doi sunt doi agenţi care pică, nu se ştie cu ce consecinţe, într-o capcană întinsă de mafie. Dacă e să ne uităm la cifrele din trecut, sunt toate şansele ca şi Fast & Furious 6 să se bucure din succes. Iar avem de-a face cu Dwayne Johnson, dar şi cu un Vin Diesel în plină formă. Plus Michelle Rodriguez, înviată din morţi şi imposibil de ignorat.
Rodriguez îşi reia rolul şi în Machete Kill, continuarea lui Machete, care îngrămădeşte pe generic nume ca Mel Gibson, Charlie Sheen, Antonio Banderas, Lady Gaga, Jessica Alba, Sofia Vergara şi, pentru publicul mai fraged, Vanessa Hudgens. Cu asemenea distribuţie nici nu ne mai interesează ce face Machete, interpretat de acelaşi Danny Trejo.
Ce film de acţiune aştepţi cel mai mult în 2013?
Luminiţa Gheorghiu, în prim plan
Luminiţa Gheorghiu este acel gen de artistă care reuşeşte întotdeauna să ne ofere o doză de adevăr, prospeţime şi, mai ales, noutate.
Sâmbătă seara, filmul românesc Poziţia copilului a obţiut cea mai importantă distincţie la Festivalul de Film de la Berlin, Ursul de Aur, iar producătoarea Ada Solomon va rămâne în memoria oamenilor din industria de film prin discursul său. Prima mulţumire a fost îndreptată de către producătoare către actriţa principală a filmului, Luminiţa Gheorghiu, care deţine rolul titular în film, cel al unei mame posesive.
Poziţia copilului, scris de Peter Călin Netzer în colaborare cu Răzvan Rădulescu, este o dramă psihologică despre relaţia aproape patologică dintre o mamă şi fiul ei. Criticul de film Irina Margareta Nistor a numit "tulburătoare" interpretarea actriţei românce, şi a menţionat o scenă din film cu potenţial de a deveni antologică, cea dintre Luminiţa Gheorghiu şi Vlad Ivanov, "Dom’Bebe de altă dată" ce participă la un "schimb de replici de ping-pong".
Luminiţa Gheorghiu s-a născut la 1 septembrie 1949 şi a absolvit I.A.T.C. "Ion Luca Caragiale", în 1972, la clasa lui Ion Cojar. A fost repartizată la Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoşani. În 1975 s-a transferat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, pentru ca un an mai târziu să aibă şansa angajării la Bulandra - teatru pe care l-a slujit până în 2003, şi care avea să-i marcheze decisiv fulminanta carieră. Marele ecran a adoptat-o mai târziu, în 1988, prin intuiţia fără greş a lui Stere Gulea, care a distribuit-o în Catrina, din "Moromeţii" (rol construit în tonuri grave, potrivit concepţiei şi atmosferei din capodopera lui Marin Preda) - moment care a coincis şi cu o mare lovitură: în 1985, pe parcursul pregătirii pentru începerea filmărilor, actriţa a pierdut-o pe fiica sa cea mare Iuliana, la vârsta de numai şase ani.
Cu forţa interioară şi tăria de caracter pe care i le cunoaştem, Luminiţa Gheorghiu a reuşit să treacă peste dureroasa tragedie familială, regăsind în teatru şi film forţa necesară pentru supravieţuirea morală. Ulterior, Dumnezeu i-a dăruit alte două fete, pe Iuliana şi Maria (azi, în vârstă de douăzeci şi trei şi, respectiv, douăzeci şi unu de ani).
A urmat o serie de filme susţinută, dar fără mare răsunet, în care actriţa îşi făcea datoria cu conştiinciozitatea ei impecabilă - până la întâlnirea cu Cristi Puiu, cel ce i-a pus definitiv în drepturi personalitatea artistică: mama lui Ovidiu, din "Marfa şi banii", filmul care în 2001 a deschis drumul noii cinematografii româneşti. Patru ani (şi cincifilme) mai târziu, acelaşi Cristi Puiu îi dăruieşte rolul care avea s-o consacre categoric ca pe o mare artistă dramatică: Mioara Avram, din "Moartea domnului Lăzărescu" (2005). Personaj complex în toate planurile, Mioara - acoperă un arc evolutiv amplu şi radical, pornind de la portretul stereotip al asistentei de salvare care-şi abordează convenţional şi rutinier pacientul, pentru ca în continuare, însoţindu-l de-a lungul fatidicului său drum spre moarte, marcat de confruntări cu indiferenţa ucigaşă a celor din jur (celebrul "păcat al nepăsării" care defineşte tema filmului), să se metamorfozeze gradual în susţiătoarea devotată până la sacrificiu, alături de care protagonistul ar putea trăi ca în sânul lui... Avraam (dacă lumea din jur ar fi cât de cât normală).
Economia de mijloace, aşternută peste o impetuoasă creştere de tensiune în plan interior, combinaţia între compasiunea caldă şi accentele combative, fac din Mioara Avram un rol de referinţă al cinematografiei româneşti (şi nu numai), distins cu Premiul pentru cea mai bună actriţă (T.I.F.F., 2005), le Prix Golden Bayard pour la Meilleure Commédienne (Namur, 2005), şi L.A.F.C.A. Award for Best Supporting Actress (Los Angeles FilmCritics Association, 2006). În acelaşi timp, Anca Miruna Lăzărescu a distribuit-o în rolul mamei din remarcabilul ei scurt-metraj "Bucureşti-Berlin" (2005), alături de Ana Ularu şi Dan Condurache), după care a apărut în personajul Ilincăi Matei din serialul de televiziune "Lombarzilor, 8" (2006 - regia: Alexandru Maftei, Hadrian Marcuşi Titus Muntean).
Totodată, traiectul de mare actriţă, prezentă în cele mai bune filme româneşti, i-a prilejuit întâlnirea cu doamna Jderescu cea buimac-agitată pe lângă al său "Tati" (Teo Corban), din excelentul "A fost sau n-a fost" (2006,Corneliu Porumboiu) - urmată de o altă bijuterie: mama lui Radu, cea care nu nimereşte niciodată "pireul" şi-şi face un titlu de glorie din tortul de bezele (în neuitata secvenţă a cinei festive, unde umple cu vitalitate acel cadru fix şi aglomerat - fără a uita să puncteze secvenţa următoare cu nerozia: "De ce staţi, mamă, pe-ntuneric?" şi zdrang, lumina!), rolul ei completând impecabil contraponderea cu zbuciumul interior al Otiliei, în "Patru luni, trei săptămâni şi două zile", filmul lui Cristian Mungiu care ne-a adus în 2007 primul Palme d'or din istoria cinematografiei româneşti.
După Fira din "Nunta mută" (2008, Horaţiu Mălăele) şi Ana din "Francesca" (2009, Bobby Păunescu), Luminiţa Gheorghiu se lasă aşteptată cu rolul principal din "Sunt o babă comunistă" (2009, Stere Gulea), după romanul lui Dan Lungu - personaj tipic pentru clasa medie din perioada comunistă, "inteligent, cu simţul umorului, cu autoironie", după cum explică regizorul.
Între timp, actriţa ne-a prilejuit o reîntâlnire cu Mioara Avram, în secvenţa anterioară finalului din "Aurora" aceluiaşi Cristi Puiu (2010) - o nouă dimensiune a personajului, surprins acum în universul său casnic, din nou cu atribuţii de ocrotitoare: vecina care va avea grijă de fetiţa damnatului protagonist, în timp ce el se duce să-şi înfrunte destinul compromis. Dincolo de aparenţele anodine ale rolului, se poate însă depista o contribuţie esenţială, prin căldura de om simplu şi generos care completează contrastant soarta frământată a lui Viorel Ghenghea, fără a-i putea rezolva nicidecum marile probleme (de care nici nu are habar), dar reuşind intuitiv să-i acorde măcar un moment de mângâiere înaintea prăbuşirii liber asumate. Am mai văzut-o recent sub chipul doamnei Floarea, din scurt-metrajul lui Victor Dragomir "Fotografia" (2010), şi în doamna Ani, din scurt-metrajul "Maica Domnului de la parter" (2010, Andrei Cohn).
În februarie 2012, Luminiţa Gheorghiu începea filmările la Poziţia copilului, sub coordonarea lui Cătălin Netzer, la Bucureşti. Luminiţa Gheorghiu este acel gen de artistă care nu numai că nu poate, efectiv, să joace prost, dar reuşeşte întotdeauna să ne ofere o doză de adevăr, prospeţime şi, mai ales, noutate. Filmările la Poziţia copilului au durat cinci săptămâni. Bugetul s-a ridicat la aproximativ 700.000 de euro, iar compania de producţie este Parada Film. Proiectul a primit un sprijin în valoare de 250.000 de euro în urma concursului de scenarii susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei în 2011.
Sursa : Cinemagia.ro
Totul despre Peter Călin Netzer, "grizzly man" -ul momentului
de Gloria Sauciuc în 18 Feb 2013
Peter Călin Netzer este regizorul care a adus României, sâmbătă, al doilea cel mai important premiu pe care un cineast l-ar putea obţine dintr-un festival de film, Ursul de Aur pentru lungmetraj.
Peter Călin Netzer este regizorul care aduce României al doilea cel mai important premiu pe care un cineast l-ar putea obţine dintr-un festival de film, Ursul de Aur, după ce în 2007 Cristian Mungiuobţinea Palme d'Or-ul pentru 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, la Cannes. Însă Ursul de Aur berlinez nu "vizitează" pentru prima dată România. Cristi Puiu este primul grizzly man. Regizorul lua Ursul de Aur pentru scurtmetraj în 2004, cu Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea - un film ireproşabil realizat la nivelul lucrului cu actorii şi al filmării, cu Mimi Brănescu şi Victor Rebengiuc în rolurile principale.
Peter Călin Netzer, omul momentului, nu este străin culturii germane. A trăit timp de 12 ani în Stuttgart, unde familia lui emigrase în 1982. Copil fiind, şi-a însoţit mama pe urmele tatălui, care plecase ca doctor în Germania de Vest, în plină epocă comunistă românească. Fluent în germană la conferinţa de presă de la Berlin, Netzer a povestit că s-a întors în România pentru a studia Regia, în 1994. In 1999 obţine diploma de regizor de film de la Academiei de Teatru si Film din Bucuresti. De atunci locuieşte aici, deşi părinţii regizorului în continuare trăiesc la Stuttgart.
Contiunând tradiţia unui Marţi după Crăciun, filmul lui Radu Muntean care se desprindea de poveştile adânc calate pe istoria românească recentă, Peter Călin Netzer foloseşte doar ca fundal România, povestea sa fiind universală. Corupţia şi alte realităşi româneşti sunt doar fondul poveştii, care spune, de fapt - cu mijloace moderne - mitul oedipian. Abordarea freudiană a relaţiei dintre o mamă şi băiatul ei adult a fost tema de interes pentru Peter Călin Netzer, povestea convingând la Berlin critica internaţională, ce i-a oferit Premiul FIPRESCI, dar şi juriul condus de Wong Kar Wai.
Peter Călin Netzer debuta în lungmetraj la patru ani după absolvire, cu drama Maria, povestea unei femei (Diana Dumbravă) cu şapte copii, care ajunge să se prostitueze. Criticul de film Andrei Gorzo scria la aceas dată despre pericolele unei astfel de poveşti şi greşelile pe care le-ar putea face un regizor care spune o astfel de poveste: "Peter Calin Netzer, regizorul şi co-scenaristul filmului Maria (celalalt scenarist este Gordan Mihic), o defineşte pe femeie numai şi numai prin martirajul ei. Pentru o actriţă, un astfel de rol poate fi ca o cupă otravită, iar Diana Dumbrava o bea pâna la fund: se lasă transformată într-o efigie care, oricât de frumoasa ar fi, nu poate să fie la fel de emoţionantă ca o femeie adevarată (cum este, de exemplu, Sonia din Crimă şi pedeapsă, în febrilitatea şi lăcomia generozităţii ei)". Cu toate acestea, Maria a fost laureată cu Premiul de interpretare şi Premiul Special al Juriului la Locarno.
La cinci ani de la debutul său în lungmetraj, Peter Călin Netzer semnează regia celui de-al doilea film al său,Medalia de onoare, după ce este plăcut impresionat de scenariul pe care Tudor Voican i-l pune la dispoziţie. Povestea este a unui pensionar de 75 de ani, care primeşte dintr-o eroare o medalie, în semn de recunoştinţă pentru faptele de vitejie săvârşite în Al Doilea Război Mondial, vremuri de care nici nu-şi mai aduce aminte. Pentru Ion, Medalia de onoare are o importanţă cu totul şi cu totul ieşită din comun: i-ar putea readuce soţia şi fiul, care nu-i mai vorbesc de ani de zile, la sentimente mai bune.
Netzer şi-a ales fără să stea pe gânduri protagonistul - Victor Rebengiuc - cu care a construit personajul Ion I. Ion în cele trei săptămâni de repetiţii dinaintea filmărilor. Scenariul filmului a fost scris de Tudor Voican. Medalia de onoare participa în august 2007 la concursul de proiecte cinematografice organizat de CNC şi câştiga, cu nota 9, un suport financiar de 720.000 lei. Medalia de onoare a fost ulterior principalul câştigător al celei de-a 50-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Salonic. Juriul condus de celebrul regizor Theo Angelopoulos a acordat filmului premiul de interpretare (Victor Rebengiuc), premiul pentru scenariu (Tudor Voican) şi premiul special al juriului, Silver Alexander, în valoare de 25.000 de euro. De asemenea, Medalia de onoare a primit premiul juriului Asociaţiei Criticilor de Film (FIPRESCI) şi un premiu special din partea Asociaţiei Tehnicienilor deFilm, Televiziune şi Audio-vizual din Grecia. Cu o zi înainte de Gala de la Salonic, în 2009, Medalia de onoare primea alte două premii, în cadrul Festivalului de Film de la Torino.
Poziţia copilului este cel de-al treilea lungmetraj al lui Netzer, ale cărui filmări au început în februarie 2012. Filmulvorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora. Pelicula este, totodată, o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi. Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache au rolurile principale, de mamă şi fiu. Li se alătură nume ca Nataşa Raab,Florin Zamfirescu, Ilinca Goia, Adrian Titieni, Cerasela Iosifescu, Mimi Brănescu şi Vlad Ivanov.
Într-o corespondenţă de la Berlin pentur Cinemagia, Irina Margareta Nistor a scris că personajul Cornelia este tulburător interpretat de Luminiţa Gheorghiu - "o mamă posesivă, după cum ar vrea s-o descrie regizorul Călin Peter Netzer, care şi co-semnează scenariul, alături de Răzvan Rădulescu, făcând o schiţă de portret la două mâini pentru personajele reale din existenţa lor. Publicul şi presa au aşteptat cu destulă nerăbdare filmulromânesc, pe care l-au aplaudat şi au râs la ironiile subtile precum cărţile cumpărate, dar niciodată citite, chiar dacă semnate de Herta Muller, la încercarea poliţistului (excelent interpretat de Mimi Brănescu), întâi sever şi aparent super corect şi mai apoi dornic de un mic/mare contraserviciu, ori de dorinţa de a corupe un martor contra unei sume negociate la sânge, de Dom’Bebe de altă dată: Vlad Ivanov, care face o scenă într-un schimb de replici de ping-pong atât de nuanţat, cu aceeaşi surprinzătoare Luminiţa Gheorghiu, încât va râmăne antologică!".
Sursa articol : Cinemagia
Trimiteți un comentariu